Muzeul holocaustului romilor, la promulgare. Când și unde va fi inaugurat

Muzeul holocaustului romilor, la promulgare. Când și unde va fi inaugurat
Publicat: 20/06/2023, 15:36

Muzeul minorității rome din România va fi înființat la București, a votat marți Camera Depuaților, for decizional. Legea a ajuns la Cotroceni, urmând să fie promulgată de președinte. Inițial, primele colecții de piese și documente istorice vor fi donate Muzeului de Asociația Partida Romilor Pro-Europa, de alte instituții publice sau private. Muzeul va colabora, în vederea achizițiilor, cu Arhivele Naționale ale României și Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității. Sediul noului va fi donat de Guvern din proprietățile publice.

Obiecte de artă, fotografii, tablouri și documente vor proveni din colecții private din România sau străinătate. Până acum, au mai fost organizate proiecte pentru promovarea istoriei, culturii și civilizației rome, chiar un muzeu virtual sau unele itinerante, dar niciunul permanent, un muzeu în adevăratul sens al cuvântului.

Tradiții, civilizație, robie

Activitățile noului lăcaș cultural vor fi aceleași cu ale oricărui alt muzeu de istorie sau artă, inclusiv lucrări de cercetare sau promovare a comunității rome din țară. Finanțarea va fi asigurată din bugetul de stat, din fonduri proprii sau donații. Managementul muzeului va numit de președintele Agenției Naționale pentru Romi cu avizul Grupului Parlamentar la Minorităților Naționale din Cameră.

Muzeul Romilor va prezenta și promova contribuția acestei minorități la civilizația României și va proteja de uitare memoria victimelor robiei, a deportaților în Transnistria sau celor care au suferit în urma discriminării și rasismului, pe același tipar ca Muzeul Holocaustului.

Finanțare public privată

Finanţarea funcţionării şi activităţii Muzeului se asigură din subvenţii de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului şi din venituri proprii provenite din activităţi specifice, precum şi din donaţii şi sponsorizări.

„Muzeul este condus de un manager desemnat prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Romi, cu avizul Grupului Parlamentar al Minorităţilor Naţionale din Camera Deputaţilor şi, cumulativ, cu avizul Consiliului Minorităţilor Naţionale, în baza unui concurs de proiecte de management, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 189/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 269/2009, cu modificările şi completările ulterioare”.

De asemenea, în cadrul Muzeului funcţionează Consiliul de administraţie, Consiliul ştiinţific, comisii de evaluare şi/sau comisii de achiziţii de bunuri culturale, organizate potrivit prevederilor Legii nr.311/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi Consiliul de Onoare.

Un reprezentant al organizaţiei minorităţii naţionale a romilor reprezentată în cadrul Camerei Deputaţilor şi în Consiliul Minorităţilor Naţionale este membru de drept în Consiliul de administraţie.

Consiliul de onoare este un organ colegial cu rol consultativ, format din câte un reprezentant desemnat de către organizaţiile membre ale Consiliului National al Minorităţilor Naţionale, conform legii adoptate.

Consiliul de onoare are ca scop asigurarea coeziunii interinstituţionale, internă şi internaţională, pentru sprijinirea activităţilor Muzeului şi atingerea scopurilor instituţiei.

Predarea-preluarea imobilului destinat Muzeului va fi făcută pe bază de protocol, încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului.

De asemenea, proiectul prevede că „până la desemnarea managerului, Muzeul este reprezentat legal de către un reprezentant desemnat prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Romi”

Rene Pârșan
Rene Pârșan a debutat în presă în 1992, reporter și redactor la Evenimentul Zilei. Între 1994 și 2010 a fost senior editor, editorialist, reporter mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Amendă între 600-1.000 de lei. Românii au interzis. Se aplică de duminică, 24 Noiembrie
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal